Tehnici de modelare

CAPITOLUL 3: Prelucrări alfa-numerice

(continuare)

p. 52

3.9. Tehnici de modelare a ceramicii

Pentru perioada de interes a studiului efectuat, în limite largi secolele V-VII, principalele noţiuni asupra tehnicilor de modelare sunt:

Ceramica lucrată cu mâna, care continuă tradiţiile arhaice. Aproape dispărută, în unele areale, în secolul V, această tehnică devine preponderentă în cursul secolului al VI-lea, cel puţin pentru arealul extra-carpatic. La începutul secolului al VII-lea această tehnică devine aproape exclusivă nu numai pentru teritoriu est-carpatic - fapt clarificat de multă vreme[22] - dar şi în Muntenia de azi, după cum arată săpături mai recente; pentru Oltenia datele actuale sunt insuficiente, dar situaţia pare aceeaşi. La mijlocul secolului al VII-lea ceramica lucrată cu mâna cedează din nou în favoarea roţii olarului[23], dispărând complet în zorii secolului următor[24]. O discuţie asupra speciei tehnice exacte (modelarea din fâşii suprapuse/ prin modelarea cu degetele a unui singur calup de pastă/ prin presarea în tipare sau calapoade) este timpurie, lipsind datele din publicaţii. Autorii se mulţumesc în general să precizeze genericul tehnic (ceramică lucrată cu mâna), fără a fi interesaţi de alte detalii. Accesul în depozite, pe de altă parte, este un spin prea bine cunoscut pentru a mai fi descris. Aşa cum par lucrurile astăzi, se poate trage însă o concluzie provizorie: folosirea tiparelor este exclusă, fiindcă ar fi rezultat obiecte standardizate, ceea ce nu se întâmplă; materialul văzut de mine nu prezintă urme ale adăugării fâşiilor. Mai mult decât atât, grosimea proporţional foarte mare a bazei vaselor - contrar prejudecăţilor, mai mare decât în arealele slave tradiţionale – sugerează o procedură care pleacă de la un singur calup, din care se trage progresiv, dinspre mijloc spre margini, prin presare cu degetele şi ridicare.

În privinţa practicii meşteşugăreşti a roţii olarului, aproape toţi autorii consideră, explicit sau implicit, că s-au folosit două tipuri de roţi, una lentă (cu mişcare intermitentă, de tip pendul) şi una rapidă (cu mişcare continuă, uniformă), pentru tot intervalul Imperiului târziu. Consensul uneşte lumea romană şi barbaricum. Există şi voci care neagă existenţa ambelor tehnici pentru perioada amintită. Într-o expunere la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, în primăvara anului 1997, Petre Diaconu şi-a afirmat convingerea că nu există decât un singur tip de unealtă, roata rapidă, diferenţele rezultând din gradul de pricepere a meşterului. Problema mi-am pus-o şi eu, şi înainte, dar mai ales după audierea opiniei d-lui Diaconu. Chestiunea se pune în termenii următori: dacă aşa stau lucrurile, atunci între cele două (aparente?) categorii ar trebui să fie numai diferenţe de calitate, respectiv cu şănţuiri de turaţie sau fără, cu calităţi diferite ale pastei, arderii, acurateţii decorului; nu ar trebui să apară însă alte diferenţe, de genul formă, tematică decorativă, fiindcă cele două specii aparţin aceluiaşi mediu cultural, iar cei nepricepuţi se străduiesc doar să imite pe cei pricepuţi. Anticipând rezultatele analizei, pot să afirm că între cele două categorii există astfel de diferenţe, fiind vorba, în concluzie, de producători diferiţi, tehnici diferite şi, probabil, funcţionalităţi diferite.

Există şi o specie tehnică intermediară, respectiv ceramica lucrată cu mâna şi îndreptată la roată. Conceptul în sine este aproape incomprehensibil, dar este evocat sau recunoscut de numeroşi autori, inclusiv străini. Cel mai adesea referirile sunt la un retuş superior al buzei vasului. Personal sunt înclinat, din respect pentru inteligenţa umană, să consider că este imposibil ca posesorul unei roţi de olar să se pedepsească atât de rău şi să muncească lutul exclusiv cu degetele. Situaţiile pot fi două: fie vasul a fost lucrat manual, dar buzei i s-a oferit o atenţie suplimentară, fiind şi cea mai uşor de corectat şi finisat; fie s-a utilizat de la început roata olarului, oricât de neîndemânatic se poate imagina, unele deformări datorându-se nu atât folosirii necorespunzătoare a roţii, cât manipulării neglijente a vasului crud, după modelare. Oricum, dilema este una fără mare însemnătate, întâi fiindcă ambele situaţii reflectă acelaşi palier tehnologic, apoi pentru că, oricum, numărul acestor vase este foarte redus (cca. 1%).

Pentru economie de spaţiu şi pentru uşurinţa lecturii, în baza de date, dar şi în unele tabele publicate sau în segmente de text unde noţiunile sunt frecvent uzitate, se vor întâlni următoarele prescurtări:

clm = ceramică lucrată cu mâna

CLR = ceramică lucrată la roată (când lipseşte altă precizare)

CLRR = ceramică lucrată la roată rapidă

CLRL = ceramică lucrată la roată lentă

clmî = ceramică lucrată cu mâna şi îndreptată pe roată

ÎNAPOI LA SUMAR VOLUMUL I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE - § 3.10 (arderea vaselor)

[24] FERCHE 1992, orizontul cultural datat la sfârşitul sec. VII; ZAHARIA 1969.